www.himalayatravel.ro/blog/

NE-am mutat pe http://himalayatravel.ro/blog/ .
Aici veti gasi mai multe articole, inclusiv cele de pe acest blog, pareri despre ture pline de aventura, tabere de copii si teambuildinguri organizate de noi.

luni, 19 mai 2008

fagaras pe schiuri

Am plecat cu Jony din Bucuresti vineri, pe la amiaza. Era aglomerat tare, ca orice vineri de Bucuresti, asa ca m-a asteptat la Unirii, la ora 13. Pe la 11:30 mi-am dat seama ca nu am pregatit bagajul si am inceput sa ma grabesc. Am burdusit rucsacul, am luat schiurile si am chemat un taxi (ca eram in mare intarziere) care sa ma duca pana la Unirii unde urma sa ma vad cu Jony. Taximetristul se uita un pic cam ciudat (poate pentru ca erau 30 de grade afara), ma intreaba unde sa puna el schiurile astea ca nu intra in masina, i-am aratat eu ca intra foarte usor. Cu o fata sictirita se urca la volan si conduce nu stiu daca intentionat….foarte incet. In timp ce ma deplasam spre Unirii imi dau seama ca am uitat acasa: lopata de avalansa, crema de soare, ochelarii de soare, acumulatorii pentru aparat, izoprenul…Deviez de la ruta normala, ma opresc la Himalaya si imi cumpar o crema de soare si un izopren, Jony mai avea o a 2-a lopata in masina asa ca rezolvasem din probleme….transfer rucsacul si schiurile in masina lui Jony si….via Fagaras.

Mai fusesem in Fagaras de 3 ori, dar vara. Mi s-a parut foarte frumos de aceea am raspuns promt la propunerea lui Jony de tura acolo…nu stiam insa ce ma astepta…

Tura incepe promitator…lasam masina la Piscul Negru(1200m), tinta finala pentru acesta seara este refugiul Caltun(2151m). Am luat in spate rucsacul care imi parea foarte greu(poate pentru ca de mult nu mai mersesem la tura de peste 2 zile fara stat la cabana). Harta lui Jony spunea ca marcajul spre refugiu trebuie sa porneasca de undeva din spatele cabanei Piscul Negru. Fara sa mai cautam marcajul prin imprejurimi, am luat-o pe un drum din spatele cabanei, drumul ala se termina brusc in 2 minute, fara urma de marcaj turistic. Clar nu ala era drumul bun. Jony scoate gps-ul si spune…”ee,asta e directia”, si dam sa urcam pieptis printr-o padure foarte deasa, fara urma de poteca sau luminis, Jony concentrat pe harta si gps, eu in 4 labe, ferind schiurile de toate cracile de arbusti, incercand sa merg cat mai repede ca sa nu-l pierd din vizor pe Jony. La un moment dat spun ca poate ar fi bine sa ne intoarcem sa cautam marcajul, ca sigur pleaca de la cabana. Jony a fost totusi de parere ca gps-ul ne va scoate in drum la un moment dat. Apoi a urmat o coborare foarte abrupta la care am adoptat tehnica “din copac in copac” cu capul inainte…pe Jony il pierdusem de mult si ma gandeam ca daca asa sta treaba cu Fagarasul asta il dau naibii si ma duc direct acasa, aveam limba scoasa de un metru, drumul pierdut , pe Jony nu-l mai vedeam… il strig …imi raspunde de la ceva departare, mai mergem ceva vreme impreuna, dupa care intradevar gasim marcajul. Balaurisem o ora prin boscheti, iar drumul bun arata cat autostrada de lat. M-am bucurat ca l-am gasit. Si ii dam inainte ,trecem un rau, urcam…se face seara...dam de zapada, ne punem schiurile, pieile, deja rucsacul devenise mai usor. Mi-era greu, faceam cam 4, 5 pasi in acelasi ritm, ma mai odihneam cateva secunde, si tot asa. Jony ma astepta la fiecare ruptura de panta, il gaseam linistit, odihnit, poate si plictisit de atata asteptat…mi-era cam rusine sa ma plang, asa ca n-am scos nici un vaicarit. Ma intreba :”esti bine?” si raspundeam cu zambetul pe buze “aa…daa…cum sa nu?!”
Am ajuns la refugiu, ne-am scos mancarea , am topit zapada pentru apa si am picat ca pe front, blana.

SAMBATA
Sambata dimineata il aud pe Jony ca se foieste prin refugiu, deschid un ochi, el spune ca e 7:30 si ca ploua :”Mai poti sa mai dormi daca mai vrei…”. Atata am asteptat, as fi dormit pana duminica, doar ca na…s-a facut 8:45 si imi spune “haide mah…ca s-a oprit si ploaia…e frumos…gata, plecam”. M-am ridicat militareste, ma pregatesc de micul dejun si am constatat ca cele mai bune alimente ale mele era molfaite si rontaite, pliculetul de ceai din cana din care bausem aseara era rupt in fasii, devorat…cineva fusese in refugiu…cineva mic, atat de mic incat intrase in cana mea, mancase din mancarica mea si poate dormise si in patutul meu…si am inceput sa separ…ce mancase EL, domnul soarece, si ce mai imi ramane si mie, si constat ca trebuie sa dramuiesc mancarea, ca sunt cam la limita si na…daca totusi o sa termin mancarea mea, o sa apelez si la mancarea molfaita de el, in caz de urgenta…

Plecam…urcam in saua Caltun…Jony ramane in urma sa se echipeze, ma simteam mai in forma ca ieri, sau poate pentru ca eram in fata…ajungem in saua Caltun, coboram o fata lunga si nu foarte abrupta,urcam apoi pana in saua Doamnei. Aici decidem sa o luam spre dreapta, si anume spre Negoiu, pentru ca se vedea incredibila fata Negoiului, abrupta, virgina, luuunga. Ma uitam de jur imprejur si erau atatea fete si atatea culoare neatinse cu zapada firnuita. Am urcat strunga Domnei, care mie mi s-a parut SF de urcat in clapari si cu schiurile in spate, poate pentru ca mi-era teama. Un traseu de catarat, mi s-a parut un fel de Costila Galbinele, cu ceva iarba, stanca, ma uitam in spate si ma gandeam ca daca imi aluneca claparul nici nu-i loc de pus o cruce pe acolo. Jony nu pare sa aiba vreo problema, ma asteapta in creasta. La un moment dat ma striga “ hei…unde esti? Ce faci?” Eu ii raspund linistita “vin…dar un pic mai incet” . Imi cam tremurau mainile, ma tineam cu teama stanci si ma uitam de 3 ori inainte sa pun claparul undeva. Ajung in creasta…urmeaza o urcare pana pe vf Negoiu, vine ceata, mai si ploua din cand in cand. Ajungem in varf, ne punem schiurile, ceata se ridica relativ, zapada extraordinara. Facem fata din 3 bucati, ultima fiind un hornulet foarte frumos. Ajungem intr-o caldare jos, unde mancam. Constat ca bidonul meu de apa de 1 litru nu se preteaza la astfel de ture, el fiind aproape gol. Incepem sa urcam…ma mai aplec, mai iau o manusa de zapada si o devorez, ma gandesc cat de valoroasa e apa si cat de putina beau acasa, mai cad….asta n-am deslusit-o pana acum, de ce cad pe panta abrupta la urcare pe piei…fie ca sunt pieile mai inguste ca talpa, fie ca las centru de greutate mult prea pe fata schiului, adica stau prea cocosata la urcare. Am probleme cu betele, deoarece nu mai am acces la betele familiei, o pereche de Leki(“cea mai tare pereche de bete”), am cumparat niste bete Komperdell, cu rondea foarte mica…parka urcam cu sonda de avalansa in mana, mi se ducea mana pana la genunchi cateodata. Cautam partea buna in toate: “e greu dar…bine ca nu mai ploua/ ploua dar bine ca nu e soare sa mi se faca cald la urcare, etc”. In fine, am ajuns din nou pe Negoiu, Jony ma intreaba daca sa dam si o fata un pic mai in stanga, cam paralela cu Negoiu, dar pentru ca ploua si tuna am decis sa nu mergem si sa ne retragem. Am afirmat cu tarie “ Eu nu mai cobor pe strunga Domnei, la descatarat, ca mi se pare SF, trebuie sa cautam alta coborare, trebuie sa existe”. Am analizat hornuletele de pe creasta, si ne-am hotarat sa coboram pe Strunga Dracului. Parea foarte inclinat, foarte ingust , tin minte ca am coborat vara pe acolo, e traseu turistic de vara, de descatarat, cu tinut de lanturi. Totusi cu zapada nu parea imposibil de coborat. Avea ceva cornisa, am spart-o un pic ca sa putem intra pe horn, l-am lasat pe Jony primul…eram cam suspicioasa in privinta zapezii, la fiecare viraj te ducea zapada mai jos si fiind ingust mi se parea mai dubios. Hornul asta ne-a scos din nou in caldarea pe care am coborat-o prima oara de dimineata, doar ca acuma am coborat mai in josul ei , ca era zapada tare buna. Apoi am urcat agale, era ultima urcare a zilei, o priveam cu mai mult entuziasm. Mai faceam 5 pasi, mai rontaiam o mana de zapada… Am ajuns din nou in saua Caltun si apoi “acasa”, la refugiu…Facem o ciorbita, pentru mine, dar gusta si Jony. Lui ii place “meclemul” si cascavalul, asta are cu el de mancare. Meclemul este un amestec de polen cu faina din mai multe cereale si cu proteina din lapte. Gust si eu din meclemul lui…interesant…ma gandesc ca poate asta ii da lui atata energie :D . Ma culc din nou blana…..


DUMINICA

“Mama ….il rupi pe somn…n-am vazut asa ceva” …era vocea lui Jony…depistase profunzimea somnului meu ï�� . Ma trezesc…soare…ma indrept spre punga de mancare pe care o atarnase de o sfoara de data asta, mai aveam paine cu miere si un baton. Perfect…mananc paine cu miere si pastrez batonul pentru tura din ziua asta, plus ca iau miere si la mine. Plecam…o luam din nou spre saua Caltun, din nou coboram caldarea din saua aia, din nou urcam in saua Doamnei, doar ca acum avem ca tinta crucea de pe vf Lespezi(2522m). Ca sa ajungem pe vf Lespezi am coborat pe partea cealalta din saua Domnei, am urcat un valcel cu schiurile in picioare, fiind foarte abrupt, am apucat creasta si am mai mers jumate de ora , am ajuns pe varf . Din vf Lespezi, am dat fata de sub varf , apoi am urcat din nou in varf si am coborat pe un valcel numit de noi “valcelul crevaselor”, cu diferenta de nivel de aprox 850m , peretele Lespezilor despartind valea care duce la refugiul Caltun de “valcelul crevaselor” . Am ajuns la baza peretului Lespezilor si am urcat din nou pana la refugiu, exact urcarea de vineri seara pe piei, doar ca acum mi s-a parut mult mai scurta. Am ajuns la refugiu, am facut bagajul si am tulit-o spre casa. Fiind cald raul s-a umflat si nu am mai avut pe unde sa-l trecum, asa ca am luat-o ostaseste prin apa ….

Am ajuns acasa…30 grade…parca tot azi mi-au inghetat mainile….sau poate mi s-a parut…il aud pe Jony ca se duce acasa si mananca tort de mere facut de nevasta lui, imi amintesc ca eu am mancat in ultima vreme doar miere pe paine si ma gandesc sa o sun si eu pe mama sa faca tort de mere…ea zice ca face joi, cand e ziua sora mii, ca azi nu prea are chef. Cobor din masina in fata blocului , schiuri, clapari….ma duc la magazinul din fata blocului si-mi cumpar 2 sticle mari cu apa si o placinta cu mere…. Intru in casa, nu dureaza mult si ziua mea se termina la fel ….blana…somn profund.

LUCIANA

19.05.2008

luni, 21 ianuarie 2008

sinaia

Cat de greu ajung sa scriu cateva cuvinte…ma gandeam zilele trecute ca as vrea sa aduc jurnalul “la zi”, sa scriu tot ce am facut lunile trecute, totusi cred si chiar sunt sigura ca-mi va fi imposibil, nu prea gasesc timp pentru asta. Sunt foarte revoltata in momentul asta si de aia mi-a venit chefulk de scris…nu ca ar citi cineva…ci asa, ca o metoda de eliberare. Am fost joi,vineri,sambata si duminica la schi in Sinaia. Am schiat cat au fost deschise cablurile, de dimineata pana seara. In urma unei estimari de buget, la sfarsitul saptamanii am ajuns la concluzia ca am schiat si cat m-au tinut buzunarele, pentru ca nu intamplator buzunarele erau goale. Asa…pai sa facem un calcul mic: 180 ron (joi)+ 248ron (vineri) + 100 ron(sambata) + 150 ron (duminica) = 678 ron . Precizez ca costurile “mici” din weekend s-au datorat faptului ca a fost ceata. Si de ce sa nu recunosc ca intradevar in ziua de sambata am dat niste cursuri de schi pe care am incasat in total 200 ron. Asadar oameni buni…in care statiune din lume mai puteti plati 678 ron pe 4 zile de schi si cum arata acestea? Si am uitat ceva…in ziua de sambata era o coada nemaiintalnita de mine pana acum la telescaunul din Valea Dorului. Ce sa inteleaga Sarbu din asta…ca telescaunul costa prea mult????!!!!
Am considerat ca Sarbu e un om destept, care-si scoate banii, si eu sunt o fraiera care ii dau. Asadar … NU MAI CALC acolo atata timp cat n-o sa se intample un mirracol, o ieftinire, o manevra… Mi-e teama totusi ca nu voi avea alte optiuni de schi pe partie si voi fi nevoita sad au din nou banii acolo. Tocmai de asta mi se face scarba…
LUCIANA
21.01.2008

sâmbătă, 1 decembrie 2007

decembrie sinaia

Aproape ca uitasem cum e sa fie zapada buna la Sinaia in decembrie si sa ne bucuram de ea muuulte saptamani la rand. Si cand te gandesti ca prognoza anunta ierni calduroase, precipitatii ioc si schiuri in cui. Deja imi venea sa plang...dar uite ca Dumnezeu nu ne-a uitat pe cei ce numaram zilele pana la prima ninsoare!
O gasca mica in weekendul asta, gasca de Sinaia, comoda, dar vesela:) - Luci, Georgi, Razvan, Ileana, Andrei si alti cativa prezenti de obicei in zona.
11.12.2007
LUCIANA

sâmbătă, 27 octombrie 2007

prima tura pe schiuri din sezon

" Vineri seara am ajuns acasa cu gandul ca sambata sa o comit la schi prima data pe sezonul asta… Vremea era senina, pe sus pe Caraiman se vedea zapada, la Omu cica ar fi fost 65 cm…deci totul era ok pentru o tura reusita. In prima faza, la primul contact cu zapada pe anul asta trebuia sa vina : Matei, Radu si Cristina. Dimineata ma suna si Savin ca ar vrea sa vina si el precum si Luciana care mai de dragul schiului mai de dragul masinii (un Ford Focus 2006) ma suna ca ar veni si ea.
La ora 9 apare Savin, Radu, Matei , Cristina si Mihai….Luciana imi da telefon si imi spune ca e aproape de Campina asa ca hotarasc sa o asteptam si pe ea mai ales ca trebuia sa revigorez cu niste diluant pieile de foca ale lui Radu si Matei. In sfarsit pe la ora 10 ne miscam spre cabina unde facem jonctiunea cu Luciana.

Cu un pic de coada reusim sa urcam in jur de ora 12 la Babele…
Pe platou zapada foarte multa, circa 40-50 cm tare pusa uniform. Plecam de la cabina pe piei de foca, zapada tare cu putin pulver deasupra face înaintarea pe foci super usoara. Pe platou dupa discutiile de rigoare cu Radu despre femei …ne cam plictisim si o dam pe skiuri si legaturi …. mai ales ca ne ajunsese si Luciana si nu prea mai era indicat sa continuam.

Bineinteles discutia a continuat clasic facand apologia schiului Dynastar Legend prezent în 3 versiuni : 4800 (Luciana si Matei ), 8000 Radu si 8800 eu…totul incheindu-se glorios deasupra cerdacului cu apologia legaturii naxo 21 pe care tocmai mi-o luasem de la tatutu David …in fine …arunc o privire spre valea Cerbului si constat ca datorita faptului ca nu a batut vantul valea e cam cheala de zapada….toata zapada fiind stransa pe platou…ne pregatim de coborarea în Ialomita verificam arva, etc…Intre timp Luciana le saluta pe doua gagici pe care le cunosteam de la Carpathian Adventure 2006 care mergeau spre Omu...

Coborarea pe Ialomita a fost superba zapada tare cu un prafai de pulver deasupra …practic nu prea trebuia sa stii sa schiezi , perfecta pentru prima zi de schi pe sezonul asta…facem jonctiunea cu Savin in vale unde aflu cu stupoare ca nu isi luase apa in sticla pe care mi-o ceruse acasa pe motiv ca nu ii mai incapuse in rucsac…asa ca trebuia sa impartim cei 3 litri de apa carati de mine Radu si Luciana si cu Savin…ma abtin cu greu sa nu zic ceva, dar ma gandesc ca in fond si Savin a venit cu noi asa ca las de la mine…si impartim apa frateste .

Urmeaza apoi a doua tura pe Ialomita , pe care am facut-o de deasupra Cerdacului din zona cu cornisa. Dupa ce am cugetat indelung ma hotarasc sa o las pe Luciana sa se dea prima, zapada parea superba...bine... intre timp Luciana ma freaca la cap ca vrea sa sara peste o cornisa de 0.5-1m dar care parea un transport de vant destul de instabil.

…. Ma rog reusesc in cele din urma sa o conving ca nu e bine, mai cu frumosul, mai reamintindu-i regula de baza: in tura NU EXISTA DEMOCRATIE CI DICTATURA…daca vii cu mine faci ce iti spun eu, daca nu esti liber sa faci ce vrei tu dar NU cu mine .

Luciana coboara panta de 40 grade in stilul caracteristic , adica super corect tehnic super carv etc , ce mai, ca din manual….vin si eu cum pot in urma ei mai derapand mai virand cu legendul 8800 care numai de gheata nu era bun. Intr-un final ajungem jos…unde Savin o lauda pe Luciana pentru stilul carv corect pe care-l practica….ma rog nu ma bag in discutia asta ca nu ma pricep .

Ajungem pe plat dau sa imi scot legatura cu batul si constat ca imi sare cu totul de pe sina. Ma intorc, ridic schiul si raman STUPEFIAT legatura mea Naxo 21 cea mai solida din lume era imprastiata pe jos in zeci de piese disparate de ziceai ca asistam la un nou Roswel (treaba aia cu bucatile de nava spatiala care cica le-au gasit in ani 50 in desert ). Ridic piesele, le pun cap la cap si constat ca cine montase legaturile in fabrica uitase sa monteze suruburile care uneau piesa ce forma calcaiul...urata treaba mai ales ca fusesem pana in momentul acela un apologet al firmei Naxo…e adevarat am avut 2 legaturi naxo 01 care s-au comportat impecabil an aproape 200 de ture.

Imi mai revine moralul un pic când Luciana imi promite ca nu e nici o problema ca o sa imi dea tatutu David alta legatura…
Se face ora 16 si ceasurile fiind inaintate hotarasc sa o dam pe Cerb la vale…hornul din Cerb pe unde coboram de obicei nu prea are zapada asa ca ma hotarasc sa urc din nou cerdacul si apoi sÄ� o dam pe o fata in dreapta de baraca, care culmea la ora asta avea zapada pana jos la stana…de facut profil nu prea avea sens zapada era 20-30 cm foarte tare…inghetata cu 5cm de pulver…

Savin dupa bunul lui obicei ne lasa in urma si coboara primul….eu ii las pe ceilalti sa se echipeze si incep sa cobor pe picioare … doar cu betele si cu un piolet in mana…intre timp vine si Luca, ii spun sa preia comanda pana la stana…ii reamintesc pe unde trebuie sa o ia sa nu intre in saritori…ma rog vine si Luciana, apoi Radu Cristina si Mihai care cu placile se descurca super ok pentru zapada acea tare…intre timp Savin care nu prea stia pe unde sa o ia ma striga sa-l indrum ….se bagase cam mult in dreapta si risca sa faca cunostinta cu saritorile dintre Cerb si Caldari, daca mai continua…ma rog revine pe drumul cel bun….si în 10 min, gasca se regrupeaza mai jos de stana din Cerb…intre timp eu mi-am continuat coborarea eroico-comica in patru labe cu un singur piolet desi am avut posibilitatea sus sa imi mai iau unul, dar am subestimat taria zapezii asa ca iata-ma cu un singur piolet pe o fata de zapada tare spre gheata , abia intra varful claparului.

Dupa aproximativ 1.30 h ajung si eu jos cam stors…jurand ca din primii bani pe care pun mana imi iau niste coltari de tura usori pe care sa-i port cu mine la inceputul iernii…ma rog pana una alta o sa mai car coltarii Dart cu back point ca altii nu am ..de fapt am avut dar i-am dat lui nea Gigi.

Jos am ajuns in jurul orei 18.30 deja era cam noapte …aflu de la Luca caruia ii dadusem comanda ca domn Savin se cam grabea sa ajunga acasa pe lumina asa ca plecase in timp util fara sa mai astepte sa vada daca ajung jos sau imi rup gatul la coborarea pe picioare…

Ne aprindem frontalele si incepem o coborare destul de dubioasa cu skiurile, placile in spate …totusi Luca in clapari, Cristina si Mihai se descurca mult mai bine decat ma asteptam…avem un moment de indoiala pana gasim unde trece poteca in stanga vaii….ne schimbam in bocanci de mers si in 1.30h suntem deja in poiana Costilei…intre timp mai fac niste glume nesarate dandu-i motiv Lucianei sa se supere un pic pe mine…imi fac in gand autocritica…si mergem mai departe…

Aproape de izvoras îl sunam pe Andrei Stefan sa vina sa ne ia cu masina…la ora 10 suntem jos in papucul lui Andrei indreptandu-ne glorios spre cabina unde aveam masinile (Luciana Focus - Mihai Touareg)…Intre timp imi verific telefonul-mesageria , Matei care coborâse in Malaiesti ajunsese bine …iar Savin de acasa probabil ma intreba daca am ajuns bine si daca nu vrem sa ne ia cu masina.

Seara se incheie apoteotic cu o ciorba de burta si un mic discovery…in brate la Luciana dupa ce intre timp mai pupasem prin beci o sticla cu vin.

PS.CU PRIVIRE LA LEGATURA NAXO 21 CONTINUI SA CRED IN CONTINUARE IN EA

sâmbătă, 11 august 2007

PIATRA CRAIULUI

Am urcat prin Prapastiile Zarnestiului pe drumu' forestier pana la capatul lui ...adica unde se bifurca drumu': in sus ajungi la Grind si dreapta faci "la table", ma rog...noi am facut dreapta mai devreme si am iesit sub poiana "la table". Eu, Luciana, Cristina si Cox am plecat inainte iar Luca, Timi si Charli care bagasera o tura prin Poiana Brasov ne-au prins din urma.
Tura a debutat cam aventuros:)) lui Cox i s-a rupt pedala la o jitie de bicicleta First Bike :) bine ca s-a rupt acolo si nu pe sus, Cristina a fost la un pas de abandon ...mergea pe bicicleta lui Andrei(biker de Busteni) fara schimbator de foi si dupa ce a schimbat foile cu mana am constat ca nu ii mergea pe foia mica ca se bloca lantul ..in fine dupa multe peripetii am ajuns aproape de capatul drumului forestier, unde vazand ca Luca,Charli si Timi nu mai vin, ma hotarasem sa schimb planu' si sa fac drumu' mai scurt. In final apar si ei si am urcat pana in poiana de sub "table" , vreo 300m diferenta de nivel cu injuraturile de rigoare de la downhilisti (Timi, Luca si Charli) si de la gagici (LUciana si Cristina ).

De sus le promisesem o coborare de vis :))))))))

Primii 200 m sunt dezamagitori: bolovani cat China, panta de 40 grade...ma rog... numai de bicicleta nu era :). Eu o iau inainte cu bicicleta in carca :) sa scap de gura lor mai ales ca Luca se suie pe bicicleta si da o tranta zdravana si isi buseste cadru :(. In fine...revolta era cam gata sa izbucneasca cand minune dam intr-o poiana de unde drumu' devine super 30-40 grade de iarba fara bolovani...pe triunghi galben am iesit aproape de casa Folea de unde am luat-o pe un drum forestier super ok. Am ajuns inapoi la Gura Raului...bine cu o noua cazatura naspa in cap din partea lui Luca, si cu umflatul de rigoare din 200-200m a rotii lui Charli - ca nu mai avea rost sa schimbam camera...si problemele la lant ale Cristinei...
Ajungem la Gura Raului unde facem jonctiunea cu Cox...ma sui in duba lui Nicu condusa de Luciana, ma fac comod si dau sa plec cand soferu (Luciana) ma anunta ca s-a blocat nu stiu ce viteza ...treaba proasta era ca s-a blocat in poarta cabanei :)norocul a fost ca era loc sa treaca masinile pe langa noi. Il sun pe Nicu care imi da indicatii tehnice sa ma bag sub masina si sa trag de maneta de viteza 2 care cica se prindea din cand in cand ...ma bag sub masina dupa ce Luciana a refuzat categoric sa se bage :)....eu credeam ca o sa gasesc scris undeva "cutie de viteze" etc :)))..cand colo o smecherie care semana cu a nava spatiala din care ieseau intradevar 3 manetute....trag cam cu frica de ele si se debolcheaza :)
Ne suim in masina si mergem spre Brasov de unde am luat banchetele dubei de la Nicu .